Reclame stupide

E tot mai clar ca suntem implicati fortat in isteria bancilor de a-si atrage clienti pentru pensiile private. Se observa cu ochiul liber, strazile sunt pline de afise si panouri enorme, televiziunile debordeaza de clipuri ce se doresc a fi convingatoare, telefoanele agentilor au inceput deja sa ne irite si nu mai poti face nici un drum la banca fara ca cei de la ghiseu sa nu incerce sa te atraga catre oferta lor. Le inteleg agitatia, e rost de clienti multi si implicit de bani. Ceea ce nu inteleg cu nici un chip e modalitatea de comunicare pe care au ales-o pentru a-si promova oferta. E clar ca populatia e bulversata si nu intelege mai nimic din sistemul acesta de pensii. De aceea ar fi fost frumos ca toate aceste mesaje cu care suntem bombardati sa faca cat de cat lumina, sa explice pe intelesul tuturor acest sistem, sa vina in intampinarea temerilor unui popor trecut prin FNI si Caritas. Din pacate ceea ce primim din partea bancilor e o reprezentare a batranetii ca fiind o stare jalnica, degradanta, patetica, un fel de resemnare in fata mortii. Vedem clipuri stupide ce prezinta pensionari aproape cersind sau pensionari a caror singura ocupatie e spionatul vecinilor etc. In fiecare zi cand imi plimb cainele trec pe langa geamul unei sucursale BRD de unde ma agaseaza vizual o serie de afise la pensia privata. Intr-unul, doi tineri, un el si o ea, frumosi, veseli si plini de incredere intind fiecare catre privitor un borcan in care se afla, nici mai mult, nici mai putin de cat o proteza dentara!!! Din geamul urmator, ma fixeaza cu aceeasi privire vesela si otimista un tanar sprijinit intr-un baston. Hellooooo, BRD, am doar 32 de ani si nu vreau sa ma gandesc la chestii din astea! De fapt care tanar se gandeste la pensie in termenii astia? Sau, ne gandim macar la varsta asta la pensie? Acum ne gandim la cariera, la distractie, la concediul din vara, masina, casa........Acum nu vrem sa ne gandim ca vom ajunge la pensie. Si cel putin, nu asa ne-o imaginam. Pentru ca batranetea nu e asa cum ne-o descriu ei. Batranetea poate fi o stare frumoasa, o perioada in care ne odihnim, ne ocupam mai mult de noi. De ce trebuie sa insemne reumatism, lipsa dintilor, boli sau moarte, cum ne-o induc ei? Mi se pare o lipsa de respect sa fim abordati asa. Are rost sa mai mentionez textul grotesc afisat de AVIVA pe toate panourile din tara? Cica: "Aceasta reclama va exista si maine? Dar tu?". Mi se pare de un prost gust si o nesimtire cum n-am mai vazut de mult. Nici nu cred ca are rost sa mai comentez pe marginea ei.

Paranoia aviatica

Acum o saptamana m-am intors din Padova, Italia unde am petrecut o vacanta de doua saptamani si zic eu ca ar fi fain sa impartasesc ce am vazut pe acolo si aici pe blog. Dar, inainte de asta, tin sa povestesc despre paranoia zborului low cost ce m-a bantuit pana am ajuns in Italia.

Calatoria a debutat neasteptat de bine avand in vedere ca a fost prima data cand am zburat cu o companie low cost, mai precis Myair.

Urmarind puzderia de stiri pe tv cu tot felul de intamplari neplacute incluse in pretul biletului m-am pregatit psihic sa trec cu brio prin toate. Am carat o sacosa imensa cu tartine si o sticla de 2 l de apa pentru cazul in care avionul v-a intarzia macar vreo 10 ore. Normal, asteptarea e mult mai suportabila cand nu iti chioraie matele. M-am dus in aeroport nu cu doua ore cum imi ceruse telefonic operatoarea Myair ci .....cu vreo patru.......pentru a evita o situatie vazuta cu o saptamana in urma pe Protv si anume, un avion al aceleasi companii care decolase cu vreo 3 ore mai devreme decat ora specificata pe bilet, lasand vreo jumatate din pasageri cu ochii in soare. Si fara slujbe, daca ne luam dupa corespondentul Protv.

De cate ori zbor cu avionul un gand ma obsedeaza: daca imi vor pierde bagajele? Ce poate fi mai groaznic? Ma imaginez in aeroport, ramanand singura la banda pentru bagaje, mecanismul acela din cauciuc invartindu-se in gol si privirea mea disperata fixata pe gaura neagra din care ar trebui sa mai apara totusi si valiza mea. Pe tot parcursul zborului ma gandesc la toate lucrusoarele din bagaj si incerc sa imi clarific fara de care as putea trai si fara de care nu. Intr-un final, obosesc sa fac comparatii si ma resemnez. Revenind la zborul catre Padova, am incercat sa rezolv si o eventuala problema cu bagajele asa ca am luat foarte putine haine si nimic fara de care nu as putea trai. Avand in vedere ca mi-am propus sa prestez un shopping serios in Italia mi-a fost usor sa aleg doar cateva haine.

Ei bine, dupa toate aceste pregatiri cu tenta paranoica, totul a decurs perfect: avionul n-a intarziat, n-a plecat fara mine si nu mi-au pierdut bagajele. :)) Am mai avut doua strangeri de inima mai minore: una cand asteptam autobuzul care urma sa ne duca pe pista si am vazut ca avionul in care trebuia sa ne urcam era cel care tocmai aterizase cu 15 min mai devreme (am avut un sentiment de maxi-taxi aerian) si a doua, la coborare in Italia cand am realizat ca pilotul arata de nici 30 de ani si era din Columbia!!! Cand o fi avut timp sa fi facut si scoala si numarul ala impresionant de ore de zbor dupa care sunt cotati pilotii??Oricum, ce mai conteaza toate astea? Sunt intreaga, doar scriu pe blog. :))

De ce supa de guave

Probabil ca va intrebati de ce mi-am denumit blogul “supa de guave”. Ei bine, “exista o explicatie” care suna cam asa: acum vreo zece ani, in timpul unei calatorii in Tailanda am descoperit guava, un fruct exotic, verde, racoritor de care m-am indragostit de la prima muscatura.

Psidium guajava e numele stiintific al acestui fruct aparut prima data in Peru sau Mexic desi parerile specialistilor sunt impartite. Gustul e apropiat de cel al perelor noastre, usor acrisor, cu o aroma placuta. Papilele mele gustative au facut cunostinta cu o felie de guava undeva pe o straduta langa plaja Pucket, o insula din Tailanda mult frecventata de turisti . Am vazut o batrana ca impingea un fel de carucior din care vindea ceva, niste fructe. Am recunoscut bananele si mango-ul dar niste felii mi-au atras atentia si am zis ca ar fi interesant sa incerc ceva nou. Asa ca, i-am indicat cu un deget batranei ce vroiam, am insfacat punga si tocmai ma pregateam sa apuc prima felie cand am vazut ca imi mai intindea ceva. Era un fel de zahar amestecat cu ceva rosiatic. Vazand privirea mea nedumerita batrana mi-a facut semn sa inmoi felia de guava in amestec. Ceea ce am si facut. Era cu siguranta un gust pe care nu il mai simtisem. Cred ca zaharul era amestecat cu boia iute sau ceva de genul. Parfumul si gustul acrisor al fructului se impletea ametitor cu iuteala placuta dar totodata dulce a amestecului. Era bun. Atat de bun incat am devenit clienta fidela a batranei pe toata durata sederii mele in Tailanda. Apoi, n-am mai mancat. Pentru ca nu am mai gasit guave in Europa. Si daca as fi gasit, probabil nu ar fi avut si zaharul acela ciudat.

In amintirea acelei experiente inedite am tinut sa imi denumesc blogul "supa de guave". Si pentru ca supa e un fel de amestecatura de ingrediente, asa va fi si blogul, un amalgam de ganduri.