Probabil ca va intrebati de ce mi-am denumit blogul “supa de guave”. Ei bine, “exista o explicatie” care suna cam asa: acum vreo zece ani, in timpul unei calatorii in Tailanda am descoperit guava, un fruct exotic, verde, racoritor de care m-am indragostit de la prima muscatura.
Psidium guajava e numele stiintific al acestui fruct aparut prima data in Peru sau Mexic desi parerile specialistilor sunt impartite. Gustul e apropiat de cel al perelor noastre, usor acrisor, cu o aroma placuta. Papilele mele gustative au facut cunostinta cu o felie de guava undeva pe o straduta langa plaja Pucket, o insula din Tailanda mult frecventata de turisti . Am vazut o batrana ca impingea un fel de carucior din care vindea ceva, niste fructe. Am recunoscut bananele si mango-ul dar niste felii mi-au atras atentia si am zis ca ar fi interesant sa incerc ceva nou. Asa ca, i-am indicat cu un deget batranei ce vroiam, am insfacat punga si tocmai ma pregateam sa apuc prima felie cand am vazut ca imi mai intindea ceva. Era un fel de zahar amestecat cu ceva rosiatic. Vazand privirea mea nedumerita batrana mi-a facut semn sa inmoi felia de guava in amestec. Ceea ce am si facut. Era cu siguranta un gust pe care nu il mai simtisem. Cred ca zaharul era amestecat cu boia iute sau ceva de genul. Parfumul si gustul acrisor al fructului se impletea ametitor cu iuteala placuta dar totodata dulce a amestecului. Era bun. Atat de bun incat am devenit clienta fidela a batranei pe toata durata sederii mele in Tailanda. Apoi, n-am mai mancat. Pentru ca nu am mai gasit guave in Europa. Si daca as fi gasit, probabil nu ar fi avut si zaharul acela ciudat.
In amintirea acelei experiente inedite am tinut sa imi denumesc blogul "supa de guave". Si pentru ca supa e un fel de amestecatura de ingrediente, asa va fi si blogul, un amalgam de ganduri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu